12

Ina trage cu ochiul și intervine și ea:

Experiențele mele de Antipata au fost de fiecare dată meteorice, la fel de scurte și de puternice. 

Prima dată am ajuns și am plecat prea repede. Dincolo de cea mai frumoasă mare pe care ți-o poți imagina, de măslini bătrâni, de puciul de la Moscola din auguat 1991, îmi amintesc chiupurile mari din pământ ars pentru măsline și casa bătrânească. Retrasă de la drumul mare spre vale, într-un loc tihnit care abia se strevedea în spatele unui gard de piatră, casa era precum o bunicuță, frumoasă în tinerete dar care statea acum neputincioasă, la umbra unui măslin, așteptând strănepoții. 

A doua oară am trecut doar cât să primesc de la soția unui văr al mamei o pungă mare cu rigani (un fel de cimbru grecesc) cu care am condimentat friptura de miel, musacaua, salata grecească și tsatsiki-ul mai bine de 10 ani.  

Așa că am decis să mă întorc, ca într-un pelerinaj inițiatic, cu dorința de a revedea casa străbunicilor dar și de a-i preda Anei ștafeta. Dintre toți bunicii mei, în Cefalonia este singurul loc unde pot păși și spune aici s-a născut unul dintre bunici.

Stăm stingheri în jurul mesei în timp ce Nița, soția unchiului, culege lămâi din curte să ne facă o limonadă și Dimitrie, vărul mamei, caută ceva într-un dosar. După zâmbetul lui larg deduc că a găsit. Ne arata un document de prin 1870, un fel de act de identitate al unui măgar pe care se certau doi vecini. Era semnat de străbunicul, Dimitrie Patrikios.

De la sora lui Dimitrie, Anghelichi aflăm că un stră-stră-străbunic a venit din Itaca. Itaca e peste apă de Markandonata și lumea se cam știa. În cazul lui însă nimeni nu-i știa familia, era trecut de prima tinerețe, avea niște aur, s-a căsătorit cu o femeie frumoasă și au avut un băiat. Gurile rele spuneau că ar fi fost pirat. Era pe la 1790. Nu îi știu numele dar putem presupune că era Dimitrie având în vedere că nepotul lui și străbunicul meu era Dimitrie. 

Fiul lui, Vasili, a mai strâns ceva bani din negustorie, a construit casa veche din vale și s-a căsătorit cu Maria. Când a venit să o ceară de nevastă, fata se dădea în leagăn, avea 14 ani. La 22 de ani Maria a rămas  văduvă, cu trei copii și cu o caseta cu bani care erau însă în grija consiliului de familiei. Tânără, frumoasă, plină de viață și cu bani, avea o grămadă de pețitori, pe unul chiar îl placea dar familia ei, căci de la Vasili nu era nicio rudă cunoscută, nu a lăsat-o să se mărite și fiindu-le frică să nu vină să o fure, i-au pus gratii la ferestre.

Unul dintre copiii Mariei a fost Dimitrie Patrikios, primar în Markandonata și soțul lui Anghelichi Raftopoulou. Au avut opt copiii, cinci băieți și trei fete (știu că Riri zice de patru fete dar în poveștile mele au fost doar trei). Băieții s-au dus la stăbunicul să îi zică că pleaca in Romania dar când a început războiul balcanic și i-a chemat acasă, s-au întors cu toții și au mers la război din 1912/1913 până în 1919. În 1920 trei dintre ei, printre care și bunicul Spiru, au revenit în România. 

Și uite așa ajung și eu la ce le-a spus străbunicul „unde veți pleca, străini veți fi și dacă veți reveni acasă, iar străini veți fi”.

Mama, născută la Brăila, cu tatăl din Chefalonia și mama din Santorini, a ales să fie româncă. În 1990, când toți ne uitam cu disperare în jur cât e de recuperat, mama ne explica că „noi românii” avem resurse nebănuite. Ea vazuse cum, sub ochii ei de copil, în numai 4-5 ani, la începutul anilor ’30, România se transformase în Micul Paris al Balcanilor. 

Bebeca, sora mamei, a ales să plece în 1950, împreună cu tot restul familiei. A trăit la Atena și până a murit, în 2013, vorbea perfect românește deși de vreo 40 de ani nu prea mai avea cu cine. Și dacă o întrebai ce este ți-ar fi răspuns „grecoaică din România”, ceea ce pentru ea înseamna altceva decât grecoaică pur și simplu.