11

Ina trage cu ochiul și intervine și ea:

La întrebarea Irinei, dacă venind la Brăila grecii erau în pagubă sau în câştig, aș răspunde că unii au fost în pagubă, alții în câștig.

Pe la 1900 un Antipa a plecat din Markandonata, s-a suit pe un vapor și s-a oprit la Brăila unde a început să organizeze transportul pe apă al mărfurilor care treceau pe acolo. Iar daca vă întrebați ce mare comerț era la Brăila, ajută să știm că doar morile lui Violatos și Lykiardopol prelucrau zeci de vagoane de făină pe zi. Era rost de câștig dar și nevoie de mâini multe să muncească așa că Antipa s-a întors în Chefalonia să convingă tinerii pe care îi știa să vină cu el în România. Antipa a ajuns bogat și celebru iar Markandonata din povestea lui Riri a devenit Antipata. La fel ca el au fost și Tselentis, Lykiardopol și alți armatori chefaloniți din Brăila.

Așa se face că în anii ’20 din fiecare familie din Markandonata erau băieți plecați la muncă în România. Unii pe vapor, alții lucrau în docuri, alții ajunseseră să aibă propriile lor șlepuri. Asta nu înseamnă însă că au ajuns toți armatori. 

*

Eram cu Ana în Fiscardo, un port la 3 km de Antipata, ne plimbam vorbind românește. Pe o stărduță îngustă, în fața casei, pe două scăunele, sub o boltă de voukamvilia stăteau două femei. Cea mai tânără a venit spre noi să ne întrebe de unde suntem. Îi răspund că din România și adaug imediat, că bunicul era din Chefalonia. Auzind asta, femeia bătrână, care avea 80 de ani și semănă cu mama, mi se adresează cu ochii râzând ca ai unui copil, într-un amestec de greacă și română că și ea a venit din România în urmă cu 73 de ani. Tatăl grec din Chefalonia lucrase în docuri la Brăila. Pe lângă salariu avea asigurată cazarea și lemne pentru foc. S-a însurat în România și a avut trei băieți și o fată – bătrâna de acum. În amintirile ei România era asociată cu o casă mare, călduroasă, cu curent electric, mobilă și haine frumoase. În 1935 și-au zis că e momentul să plece. Au încărcat soba mare de fontă, care nu a intrat în nicio bucătărie când au ajuns în Grecia, și câteva lăzi cu lucruri și s-au întors acasă să-și slujească țara. Cei trei frați și tatăl au murit în război. Pe măsură ce o ascultam mă bucuram să descopăr povești despre grecii de la Brăila în timp ce ea se bucura să redescopere cuvinte românești, de mult uitate, și odată cu ele universul copilăriei ei. Pe măsură ce vorbea, povestea începută în grecește se termina în românește. Bătrâna mi-o amintea pe mama iar eu îi aminteam de copilărie.

Am mai făcut câțiva pași și mi s-a rupt o sanda. M-am oprit la primul magazin, am pus niște sandale în picioare, am rugat-o pe vânzătoare, o femeie între două vârste, să le arunce pe cele vechi și am scos cardul să plătesc. Când a văzut că e emis de o bancă românească a avut o tresărire și m-a întrebat de unde sunt. Eu îmi repet poezia, convinsă din nou că o voi înduioșa dacă îi spun că bunicul era din Antipata. Ei bine, bunicul ei avusese două șlepuri la Brăila. Pe la sfârșit de ani ’30 s-au decis să vândă și să se întoarcă în Grecia. Bunica însărcinată a plecat înainte iar bunicul a mai stat să încheie socotelile. A pus banii într-un cufăr și a pornit-o și el spre casă. A fost jefuit și omorât într-un hotel în drum spre Grecia. Nu cred că citise Baltagul, povestea o știa de la bunica ei căci tatăl ei nu-și cunoscuse tatăl.

După plimbarea prin port o pornim la deal, spre satul bunicului – 3 km prin soare, la peste 40 de grade. În drum ne oprim să cumpărăm o sticlă de vin și să întrebăm cât facem pe jos până în Antipata. Vânzătoarea, fată tânără, mă întreabă ușor mirată dacă stăm acolo. Eu îmi reiau mândră povestea de la capăt și îi spun că merg la un văr de-al mamei, Dimitri Patrikios. Amuzată tânăra îmi spune că Dimitri e însurat cu sora bunicii ei.

Întorși în Fiscardo cu 2 borcane de miere în mână, ne oprește un domn și ne întreabă de unde îl știm pe Socrate. Ana, nedumerită, reușește să schițeze un răspuns cum că am fi ceva rude. Bărbatul îi spune atunci că vom fi rude și cu el pentru că peste două săptămâni va fi nașul de botez al gemenilor lui Socrate. Ne-a recunoscut după borcanele de miere.

Nu e un vis, sunt povești trăite în 2008 în Antipata, localitate cu 158 de locuitori. Începusem să cred că în cei 158 de locuitori ne numărau și pe noi.