IRINA NICOLAU (1946 - 2002)

Născută Șafarica, descendentă dintr-o familie de aromâni, dupa tata, şi greci, după mamă, Irina Nicolau a fost folcloristă din întâmplare, etnolog de profesie, asumat scriitoare (cu mult har) şi un om de muzeu original.

A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1964 - 1969), devenind apoi cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor (1970 - 1989). După 1990, a intrat în echipa cu care pictorul Horia Bernea va ctitori Muzeul Ţăranului Român (1990 - 2002).

La Muzeul Ţăranului Român, Irina a coordonat „Programele de etnologie și activitate culturală”, activitate care a inclus organizarea de expoziții, programe de antropologie vizuală și memorie orală, editarea volumelor de memorie orală, lucrări de etnologie alternativă, lecții pentru copii în Școala satului, conferințe. Sau altfel spus, a inventat mereu un prilej de clacă sau de şezătoare care să adune lumea şi să facă împreună ceva.

A consemnat mărturii ale participanţilor la evenimentele din decembrie 1989 în Ne-a luat valul (1990) şi Vom muri şi vom fi liberi (1990), „o hologramă a momentului revoluţiei” (Monica Lovinescu). Au urmat multe alte cărţi, scrise la o mână sau la mai multe: Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Comel Drăgoi (1993), Piaţa Universităţii (1997), Ghidul sărbătorilor românești (1998), O stradă oarecare din Bucureşti (1999), Surâsul lui Harry (1999), Nume bune pentru băieți și fete (1999), Experimentul Zaica (2000), Lecţii cu poveşti despre facerea lumii (2000), Obiceiuri și superstiții la români (2000), Aromanii. Credințe și obiceiuri. (2001), O viaţă, un destin, o icoană (2001) Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor (2001), Talmeş balmeş de etnologie şi multe altele (2001), Gând bun (2001), Arca lui Noe (2002).

Irina putea compune o lume din detalii aparent fără semnificație. O lume în care gestul mărunt își găsea locul și rostul. Grupul de acțiune culturală Furnica, inițiat de Irina, este un astfel de exemplu.

Doctor în filologie, membră a Societăţii de Antropologie Culturală Română, a Societăţii Europeniştilor, în colegiile de redacţie ale publicaţiilor Martor şi Revista de istorie socială, editor al seriei de MC-uri/CD-uri O scurtă istorie a românilor povestita celor tineri de Neagu Djuvara, colaborator cu rubrici permanente sau articole (peste 150 de articole în perioada 1990 – 1999) la Dilema, România liberă, Revista 22, Cotidianul, Curentul.

Profesor asociat de Etnologie la Academia Națională de Arte (1992 – 1999) și la Universitatea din București (1995 – 1996), Irina a format generații de tineri în domeniul etnologiei urbane, muzeologei și a istoriei orale.