„Tensiunea dintre mine și obiecte e de ordinul amorului”

Raluca Alexandrescu, un interviu cu Irina Nicolau, mai 2000

„Lévi-Strauss povestea că, pentru primitivi, orice poate deveni o bijuterie. Eu cred că am o rămășiță primitivă, pentru că orice obiect mă miră: că e prea mic, că e prea mare, că e prea pătrat, că e prea vechi, că e prea nou.”

Mirarea Irinei Nicolau respira în fiecare lucru adunat de ea. Este Colecționarul, adevăratul colecționar, pasionată cum se arata de memoria obiectului și de poveștile pe care poate să ți le spună acesta. De la cartea despre revoluție sș despre Piața Universității pînă la Nume pentru fete și băieti, Sărbatori românești, Boul Rosu, Le Pied Chaussé, aceeasi pasiune a obiectului și, mai presus de toate, a păstrării, a conservării.

„Dacă în Rai nu sînt foarte multe obiecte, apăi chiar că nu mă interesează!”

Ciprian Voicilă, un interviu cu Irina Nicolau, mai 2002

 Invitaţia pe care o adresa tinerilor dornici să se implice într-un proiect existenţial şi cultural aşa era: vino să mîncăm nori împreună! Îşi alegea cu uşurinţă viitorii colaboratori pentru că Irina poseda o charismă rară printre oamenii de cultură: avea discernămînt. A spus-o într-o emisiune TV şi H.-R. Patapievici, unul dintre cei care au iubit-ocu o iubire intelectuală nedezminţită de uitare. Dan C. Mihăilescu povestea cu ani în urmă că îl întrebase pe Andrei Pleşu cine este Irina Nicolau, iar Andrei Gură de Aur (cum l-a numit Irina într-o istorie a NEC-ului rămasă neterminată) i-ar fi răspuns: „Cum, nu ştii?! Un Dan C. în rochie!”. Cu o lună şi ceva înainte ca Irina să plece dintre noi, i-am luat acest interviu rămas, în mare parte, inedit.