Cărți — Irina Nicolau

Unii scriu pentru public, tu pentru cine scrii?

Irina Nicolau: Eu nu scriu, eu spun și povestesc, nici nu mă interesează să scriu și eu nu ma consider o intelectuală. Mama îmi spunea în copilărie că omul trebuie să fie om. Atunci protestam și mi se părea un lucru foarte stupid, dar acum îmi dau seama cît de greu e să fii om. Eu asta mă silesc sa fac.

Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor

Ai auzit cum spune grecul? Zice că opios viazete scondafti, adică: cine se grăbeşte păţeşte nu ştiu ce. Şi, pentru că nu am aflat niciodată sensul cuvîntului scondafti, am putut să-mi închipui că omului grăbit i se poate întîmpla orice. Numai aşa am descoperit preţul lucrurilor spuse fără grabă, valoarea formulelor ocolite care fac din drumul spre ţintă o plimbare.

Să stai aici, am nevoie să te simt lîngă mine. Reîncep după cincisprezece ani cartea mea despre aromâni. Îmi vine greu pentru că am uitat o mulţime de lucruri, iar din obsesiile de altădată au rămas fărîmituri. Nu mai văd aromâni peste tot şi îmi vine mai greu să răstorn cu susul în jos adevăruri stabilite într-un secol şi jumătate de studii. Atunci era altfel, parcă eram nebună. Aveam viziuni.

CITEȘTE MAI DEPARTE

Ghidul sărbătorilor românești

Îmi închipui anul cu sărbători ca pe un șirag de mărgele. 365! Mari și mici, albe și negre, colorate… Unele sînt lipicioase și miros a friptură de miel, altele, alungite, miros a sarmale. Zilelor de post le corespund mărgeluțe lucioase ca boabele de cafea. Duminicile sînt galbene și strălucitoare.

Anul fără sărbători este făcut din scame. Cinci scame mici pentru zilele lucrătoare și două, mai mari, pentru week-end. Pui scamă lîngă scamă și faci 52 de săptămîni. Aici duminici nu există! Scama de sîmbătă s-a unit cu cea de duminică și au făcut un cocoloș verzui. Există și grămăjoara de scame roz care înseamnă vacanță. Din cînd în cînd, apare mențiunea unui aniversări sau a unei zile consacrate copilului, femeii, muncii, sănătății, pompierului… Scamele nu au miros. Ele sînt mute și vorbesc pe tăcute. Mare lucru tot nu au de spus.

CITEȘTE MAI DEPARTE

Dosar sentimental

După 1989, în România, la Muzeul Ţăranului Român, s-a petrecut o minune despre care oamenii trebuie să ştie. Pictorul Horia Bernea, împreună cu nişte oameni care au crezut în harul lui, au făcut să renască un muzeu centenar şi l-au dus până la cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un muzeu în Europa. Miracol românesc să fi fost? Eu aşa cred. Şi mai cred că minuni de acest fel românilor le vine mai uşor să înfăptuiască decât să le recunoască şi să le facă loc în memoria lor.

În ce ne priveşte, vom încerca să mărturisim. Povestea leagă, aşează şi, în consecinţă, falsifică. Nu va fi poveste, ci o colecţie de fragmente, vorbe spuse sau scrise atunci şi acum. Lucrul nu va fi uşor, având în vedere că faptele la care ne vom referi plutesc încă în aer. Spun „ne” pentru că, începând cu 1996, vocii mele i se va adăuga încă una. Carmen va vorbi despre experienţa ei. Uneori, când ne vom referi la aceleaşi lucruri, s-ar putea să ne contrazicem. Există riscul să nu mai înţelegeţi nimic. Aşa se întâmplă ori de câte ori nişte oameni descriu o minune. Adevărul adevărat îl ştie doar Cel de Sus.

CITEȘTE MAI DEPARTE