Irina văzută de ceilalți
Ioana Popescu
Într-o zi, era prin omienouăsuteoptzecişiceva, am primit o scrisoare de la Irina. Reuşise să plece la Atena, în vizită la mătuşa ei. E obligatoriu să menţionez că primise mai întîi un răspuns oficial şi negativ de la Paşapoarte şi că fusese nevoită să ceară audienţă la Miliţie, în speranţa că le va schimba hotărîrea. S-a pregătit îndelung, şi-a tras părul spre spate cu o cordeluţă albă, l-a adunat într-un ghemotoc pe ceafă, s-a îmbrăcat cu o bluză albastră cu guleraş alb şi cu o fustă dreaptă, nu s-a fardat deloc, şi-a scos din degete inelele ei celebre şi a avut grijă să arate tîmp şi ponosit.
Dragoș Bucurenci
Irinei Nicolau nu îi plăceau referirile la moarte, ceea ce mă determină să spun, preluîndu-i o expresie care a deturnat destine în cercul prietenilor ei, că pe 3 iulie 2002 Irina a plecat să mănînce nori de una singura.
Mihaela Șchiopu
“Eu cred că Irina Nicolau trăia pe stradă. Aproape ca un aurolac, amuşina locurile şi oamenii. Intra în curţi, ca la ţară, dar nu ca să cumpere lapte, ouă, oale de lut, laviţe şi ii, ci ca să afle poveşti. Apoi le ţesea cu mîna ei, ieşeau poveştile ei.”
— Alex Leo Șerban